Cosul de cumparaturi e gol
Disponibilitate: În stoc
La un moment dat al vieții lui, Andreas Wild a trăit din artă, ca deținător al unei galerii. Experiența acelor ani ni s-a distilat în paginile acestei cărți, punând în fața cititorului tabloul neobișnuit al relațiilor între artist și public, între artist și cei care trăiesc comercializându-i opera, între galerist și colecționar, între colecționari.
Este o carte neobișnuită, de interes atât pentru specialiști, cât și pentru publicul larg, care explorează dintr-un punct de vedere original relația complexă dintre artele plastice și comerț, cu informații precise, dar și cu umor. Lectura este agrementată de numeroase anecdote semnificative din viața a circa 300 de artiști și peste 700 de galeriști, comercianți și colecționari din rândul regilor și împăraților, al papilor și prinților bisericii, din burghezia bogată sau dintre oamenii de rând, pasionați de artă.
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar