Cel ce coboară pe Calea Victoriei, spre splaiul Dâmboviţei, vede, drept în faţă, dincolo de apă, un complex arhitectonic impunător, de factură modernă, având în mijloc o clădire foarte înaltă, căreia unii locuitori ai cartierului îi spun „blocul-turnˮ, însă cei mai în vârstă îi zic altfel, folosind un nume pe cât de frumos, pe atât de neobișnuit!

"Mărturisesc că este în intenția mea ca această carte să aducă în prim-plan o parte a istoriei teatrului de la noi trecută cu vederea de către cronicarii care au scris-o: contribuția artistelor și a artiștilor queer, cărora le dedic acest volum. Istoria mișcării teatrale, în sens mai larg și a vieții artistice din România comunistă, ar fi mai săracă fără aceste nume, iar noi, cei care le urmăm lor, am rămâne mai lipsiți de repere esențiale, atât din punct de vedere artistic, cât și moral."

„Sunt scrisori publicate în premieră în limba română, în care, fără menajamente, autorii lor exprimă opinii tranșante, în expresii a căror greutate o înțelegem mai bine acum, nici mama, nici fiul necruțând vreun efort de a își masca supărările, ci preferând să vorbească deschis despre marile probleme care i-au frământat timp de decenii.”

Memoriile inginerului Mihai Calleya, al patrulea din cei șase copii ai arhitectului Octave Calleya, conțin povești de familie petrecute în societatea bucureșteană și pe moșia Pietroșani, întâmplări din timpul celor două războaie mondiale, anii petrecuți pe șantierele interbelice și viața sub regimul comunist (din 1945 până în anii 1980), punctând momente importante din istoria recentă.