Versurile de față sunt „fructul” anilor de „pușcărie” cum nu se sfia să spună. După cum se știe în închisorile comuniste „politicii” – în mare parte intelectuali, nu aveau dreptul să aibă hârtie și creion. Toate aceste poezii au fost memorate de tata și scrise într-un caiet cu scoarțe albastre în primele săptămâni după liberare.

Cititorul va judeca dacă își au locul și ce anume loc în literatura interbelică. Cu siguranță însă aceste versuri fac parte din „această nouă literatură de rezistență” despre care Luca Dumitrescu a scris în 1990 in Revista 22 – „literatura de pușcărie”. Astfel, departe de a fi numai expresia unor trăiri personale ele sunt o mărturie a dramei care a măcinat o mare parte a generației lui."