IDEEA CÃRȚII S-A NÃSCUT odatã cu ideea realizãrii, în românește, a unei culegeri ample de apocrife, traduse din greaca veche și latinã. Scrierile din aceastã zonã mai specialã poartã numele de „scrieri pseudoepigrafice“ sau „intertestamentare“. Pseudoepigrafice, întrucât fiecare text este așezat sub autoritatea unui personaj biblic de marcã (Moise, Avraam, Iov, Iosif ș.a.m.d.); intertestamentare, întrucât producerea lor ocupã spațiul temporal delimitat, în amonte, de constituirea canonului iudaic (secolul al V-lea î.H., dupã întoarcerea din exil a poporului lui Israel) și, în aval, de constituirea canonului creștin (secolele II–III d.H.).

 Dincolo de miza lor teologico-filozoficã, aceste apocrife au și o indiscutabilãdimensiune literarã. Mai mult decât atât, ele figureazã în multe istorii ale literaturii grecești din Antichitate la capitolul „roman iudeo-elenistic“. În special Iosif și Aseneth întrunește toate calitãțile unui roman, dar nu în sensul modern al termenului, firește. Putem spune, fãrã a exagera prea mult, cã avem de-a face cu trei romane mistice ale Antichitãții, produse în albia iudaismului elenistic din Alexandria. De unde și titlul acestei noi ediții. Romane mistice sau apocrife, indiferent de „eticheta“ sub care se prezintã convențional, cert rãmâne statutul lor de capodopere literare în cheie teologicã.

Cristian Bădiliță