Apocalipsele alcătuiesc un continent aparte în cadrul literaturii iudaice şi creştine. Întrebările la care încearcă ele să răspundă creează mai de­grabă o atmosferă doctrinară decât o ideologie propriu-zisă. Prima trăsătură evidentă o constituie dihotomia vârstelor/eonilor: există o vârstă prezentă, a istoriei în curs de desfăşu­rare, şi una viitoare, caracteri-zată de o altă calitate. Între cele două vârste nu poate fi vorba de nicio asemănare. Vârsta de acum (ho aion houtos) se caracterizează prin vremel-nicie şi corupţie. Vârsta viitoare (ho aion mellon), dimpotrivă, are toate atributele durabilităţii: veşnicie, soliditate. Vârsta de acum e alcătuită din succesiunea imperiilor pământeşti (patru, după Daniel, 4Ezdra şi Baruh); vârsta viitoare, atem­porală, de fapt, e reprezentată de Împărăţia lui Dumnezeu, sub sceptrul lui Mesia. Instaurarea noii vârste echivalează cu o nouă creaţie.

Cristian Bădiliță