În volumul de faţă, deşi nu explică şi nu epuizează nici el tainele unui atât de puternic personaj, ne aflăm totuşi mai aproape ca oricând de intimitatea profundă a lui Nae Ionescu, fiind vorba de corespondenţa cu Elena-Margareta Fotino şi apoi Ionescu, cea alături de care va trăi vreme de patru ani un fel de prietenie amoroasă, care îi va deveni, în 1915, soţie, cu care va avea trei băieţi, şi din viaţa căreia va pleca în 1930, fără a se despărţi vreodată.