Coșul meu
Total 0,00 lei
 x 

Cosul de cumparaturi e gol

Total 0,00 lei

Parfum masculin & alte feminisme

Disponibilitate: Produsul nu se afla în stoc

23,00 lei

Am scris aceste poeme cu dorința de a-mi înțelege lumea, reușind astfel să mă exprim sincer prin versurile care-mi treceau prin­tre gânduri. Starea contemplării reprezintă ceva unic, ce-și găsește locul în spatele fiecărui cuvânt.

Ioana Chiș

 

Debutul poetic al Ioanei Chiș aduce pe scena literară autohtonă o autoare pe cât de tânără, pe atât de ener­gică și de talentată. Dacă ținem la împărțirile pe gene­rații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a celor aflați acum la vârsta tri­bulațiilor adolescentine, a întrebărilor existențiale și a patosului extrem. Găsim toate aceste elemente – cău­tări, întrebări, zbucium – topite în scriitura tăioasă și, uneori, neașteptat de matură a unei poete încă nefor­mate pe deplin, dar cu o voce deja distinctă și foarte puternică. Cu siguranță, vitalitatea ei, privirea ei când crudă, când tandră și stilul ei „curat”, cum numai poezia adevărată poate fi, sunt „însemnele” unei poete despre care vom mai auzi.

Florina Pîrjol

 

 

Pagini: 136
Format: 13x20 cm
An aparitie: 2023
ISBN: 978-606-081-193-0

Contact: 021.335.81.31

Comenzi telefonice

Luni - Vineri: 09:00 - 16:00

Program de lucru cu publicul

Livrare gratuită Poşta Română

Pentru comenzile de peste 200 RON

Modalităţi de plată

Card bancar, ramburs, numerar

Contact

Fii la curent cu ultimele noutăţi! Abonează-te la newsletter.