Cosul de cumparaturi e gol
Disponibilitate: În stoc
A treia ediție, revizuită și adăugită, a unei cărți de referință pentru colecția FID a Editurii Vremea, acest titlu marchează 100 de ani de la nașterea lui Toma Arnăuțoiu.
Grupul Arnăuțoiu, episodic Arsenescu, ce s-a constituit și a acționat în sudul munților Făgăraș, Iezer-Păpușa și Leaota, între 1949 și 1958, este obiectul acestei cărți. Alcătuirea grupului s-a făcut pe temeiul legăturilor de rudenie și loc de baștină, conducătorii lui fiind ofițeri deblocați ai Armatei Regale Române, iar ceilalți, studenți, intelectuali și numeroși țărani, proveniți cu toții din satele de lângă Câmpulung – Muscel; au făcut parte din acest grup patru femei, dintre care două și-au urmat bărbații în luptă. Întrucât participanții direcți au fost uciși în lupte sau executați în urma unor procese, materialul folosit în carte este constituit din documentele de anchetă, declarațiile de la securitate, scrisori, informări, rapoarte operative din aceeași sursă, acte de acuzare și sentințe judecătorești, toate obținute cu dificultate din arhiva S.R.I.; de altfel, consultarea unor documente ne-a fost chiar refuzată.
Autorul
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar