Centrul de greutate al poveştii cade în ultimele săptămâni ale Primăverii de la Praga şi o scurtă perioadă după sugrumarea acesteia. Din perspectiva unei aproape jumătăţi de veac, imaginea de fundal a acestei penultime crize de sistem imperial, înainte de momentul Gdansk‑Solidarność, e vie, privită prin ochii şi emoţiile unor tineri.

Dar povestea de dragoste a acestor tineri întrucâtva complementari, din urmă cu jumătate de secol, deşi perenă și prezentă, în direct şi subteran, nu e decât cadrul temei şi mizei.

Ca în orice proză autentică, eroul, narator la persoana întâi, evoluează permanent, găsindu‑şi identitatea și destinul, de la tânărul aproape superficial din primele rânduri la senectul de azi, împăcat cu sine și cu insuportabila uşurătate a existenţei.