Cosul de cumparaturi e gol
Disponibilitate: În stoc
„Imagini ale vieții din trecut în expresii românești” este subtitlul acestei cărți scrise de Liviu Groza cu scopul de a explica originea câtorva dintre cele mai folosite expresii ale limbii române.
„Este un adevăr incontestabil că într-o lume dominată de audio-vizual, o imagine face cât o mie de cuvinte. Însă, dacă deschidem un dicționar explicativ al limbii române, putem constata cu ușurință că unele cuvinte și, mai ales, unele expresii fac, la rândul lor, cât o mie de imagini. Uneori, o expresie, o zicere, o vorbă pot surprinde și fixa în memoria lingvistică a colectivității pentru multă vreme, dacă nu chiar pentru totdeauna, ceea ce nicio cameră foto de ultimă generație nu poate face.
Din paginile acestei lucrări, care are la bază surse lexicografice consacrate, se poate vedea că nu numai calculatoarele au o memorie impresionantă, ci și limba pe care o vorbim. Administratorii acestui „sistem lingvistic” sunt toți cei care o vorbesc și care au astfel datoria să o prețuiască și, mai ales, să o cunoască.” – Autorul
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar