Your shopping cart is empty!
Availability: Product not in stock!
Am scris aceste poeme cu dorința de a-mi înțelege lumea, reușind astfel să mă exprim sincer prin versurile care-mi treceau printre gânduri. Starea contemplării reprezintă ceva unic, ce-și găsește locul în spatele fiecărui cuvânt.
Ioana Chiș
Debutul poetic al Ioanei Chiș aduce pe scena literară autohtonă o autoare pe cât de tânără, pe atât de energică și de talentată. Dacă ținem la împărțirile pe generații și promoții, tot mai inoperabile, atunci Ioana Chiș este vocea generației Z, a celor aflați acum la vârsta tribulațiilor adolescentine, a întrebărilor existențiale și a patosului extrem. Găsim toate aceste elemente – căutări, întrebări, zbucium – topite în scriitura tăioasă și, uneori, neașteptat de matură a unei poete încă neformate pe deplin, dar cu o voce deja distinctă și foarte puternică. Cu siguranță, vitalitatea ei, privirea ei când crudă, când tandră și stilul ei „curat”, cum numai poezia adevărată poate fi, sunt „însemnele” unei poete despre care vom mai auzi.
Florina Pîrjol
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar