Ion Nicodim ne părăsea în martie 2007, cu zece zile înainte de a șaptezeci și cincea aniversare. În afară de opera sa artistică și diverse documente, lasă soției sale Ariana și fiicei sale Ilinca jurnalul intim pe care-l ținea regulat, cuprinzând perioada 1974-2007: circa cincisprezece carnete, reprezentând sute de pagini. În mod aleatoriu, în timpul evenimentelor care l-au marcat, și-a notat atât bucuriile, cât și nemulțumirile (mai frecvente), ba chiar irascibilitățile, suferințele sau uimirile în fața muzeelor vizitate, ideile pentru lucrări sau proiecte, pentru expozițiile pe care le prepara, dificultățile cotidiene, gândurile (uneori foarte acerbe) despre ambianța artistică sau despre situația din România, reflecțiile asupra artei, asupra actului de creație, asupra relației referitoare la moarte, asupra locului său în viață, asupra dificultății de a trăi, dar și citate din diferite poeme și lecturi.

Ilinca Nicodim-Geze

Matca - E vremea pentru jurnalul lui Ion Nicodim