Your shopping cart is empty!
Availability: In Stock
Nu știu alții cum sunt sau ce își mai aduc aminte din perioada de glorie a cailor de curse în România, dar eu, când îmi aduc aminte de nume ca Negroponte, Marghiloman și altele asemenea, de celebrul cal Petrică, câștigător de Derby, încep să cred că România a existat totuși pe harta țărilor cu blazon, a țărilor cu adevărat occidentale, nefiind doar epava de azi la care unii dau la vâsle împotriva curentului, încercând să facă ceva pentru a mai reconstrui măcar un pic din istoria ei distrusă. De câte ori trec spre aeroportul Băneasa, mă uit cu jind la Casa Presei și la Romexpo și îmi imaginez cum își petrecea pe vremuri protipendada bucureșteană sfârșiturile de săptămână la hipodrom, cum își etalau doamnele toaletele și pălăriile, în timp ce domnii discutau afaceri și treburi politice. Aceasta este lumea descrisă cu deosebit talent narativ de Alexandru Grigorescu, în cartea pe care o aveți în mâini.
CRISTIAN ȚOPESCU
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar