Your shopping cart is empty!
Availability: Product not in stock!
Încă din copilărie mi-au plăcut obiectele de artă lucrate manual: mic mobilier marchetat sau sculptat, vaze, casete, tablouri sau covoare de preţ. Îmi aduc aminte că, plimbându-mă cu mama pe Calea Victoriei, într-un ajun de Mărţişor, pe o vreme însorită şi relativ caldă pentru acel anotimp, m-am oprit în faţa unui magazin în care se vindeau obiecte mici din porţelan de Meissen, Saxa, Limoges, Herend, Pforzheim sau Rosenthal, admirând obi-ectele de care erau legate şnururi alb-roşii. Aveam în jur de 8-9 ani şi am rugat-o pe mama să intrăm în magazin.
Dorinţa mi-a fost satisfăcută, iar mama a crezut că o să mă îndrept spre un mic bibelou (foarte la modă în acea vreme) reprezentând un pisoiaş sau un căţeluş. Am ştiut imediat ce-mi doream şi anume o mică garnitură formată din două piese: o mică vază însoţită de o bombonieră, ambele de culoare ivoire, pe care erau delicat pictate mici floricele rosé, respectiv bleu-pal.
Comenzi telefonice
Program de lucru cu publicul
Pentru comenzile de peste 200 RON
Card bancar, ramburs, numerar