Copilul în familie

Copilul în familie
Copilul în familie

Metoda Montessori a fost dintotdeauna şi rămâne un experiment deschis, conştient şi responsabil, care îl provoacă pe adult la studiu permanent şi la reflecţie şi care are ca rezultat organizarea unui mediu pregătit să răspundă nevoilor de dezvoltare a copilului ca întreg. Câtă vreme adultul rămâne permeabil la fragilitatea vieţii şi la misterul ei, pregătit să abordeze cu rigoare ştiinţifică, onestitate şi sensibilitate fiinţa umană la fiecare început al ei, există pentru noi toţi speranţa unei transformări pozitive în lumea în care trăim. Schimbarea în bine cea mai sigură şi de lungă durată începe, fără îndoială, cu valorizarea copilului şi a copilăriei.

Adultul în relaţia cu copilul – aceasta este tema cărţii pe care o avem în faţă. Maria Montessori aduce în discuţie în mod direct tendinţa adultului de a acţiona de pe poziţia celui mai puternic, de a se substitui voinţei şi activităţii copilului. Nu din rea voinţă, ci, de cele mai multe ori, dintr-o disponibilitate insuficient cugetată sau dintr-o grijă iubitoare, dar fără înţelegere, care ia copilului greutatea efortului, dar şi bucuria imensă de a-şi construi singur edificiul propriei vieţi. Eforturile copilului sunt o expresie instinctivă a vieţii care sacrifică de regulă confortul pentru a obţine creşterea interioară.

 

Mariana Uliţă

Membru fondator

Asociaţia pentru Dezvoltarea

Educaţiei Montessori din România

 

 

 


Pagini: 112

Format: 13 x 20 cm

An aparitie: 0


 
Copilul în familie

 
disponibil
Pret in librarii:
24,08 lei (TVA inclusa)
Pret la comanda online:
21,67 lei (TVA inclusa)
 
Adauga in cos
 
copilul---n-familie

Ultimele vanzari

Cele mai vandute