Am crezut până la capăt

Am crezut până la capăt

Pagini: 436

Format: 13 x 20 cm

An aparitie: 2015



 
 
nedisponibil
 
Am crezut până la capăt

Volumul de faţă cuprinde memoriile unui fost deținut politic, memorii ce reflectă un tulburător capitol dedicat fenomenului Pitești.


 

"În acest timp, își face apariția vestitul Brînzaru, cel mai sadic torționar din Securitatea București. Brînzaru a fost luptător de lupte greco‑romane, om bine legat și musculos. „M‑ați chemat, tovarășe general?” Dulgheru: „Da, du‑te și adu sculele!” „Le aduc aici sau sus?” „Le aduci aici, pentru că vrem să stăm de vorbă foarte intim cu acest bandit, de la care vrem să obținem câteva informații.” Brînzaru revine după puțin timp, însoțit de alți doi, purtând o masă, nu prea înaltă, două scaune tip bucătărie, înalte cât masa, mai multe frânghii, un braț de bâte, o bară de fier și un mănunchi de vergele de fier, nu prea groase. Majoritatea celor din cameră s‑au înarmat cu câte o bâtă. Brînzaru m‑a legat cu o frânghie de mâini. Brînzaru a rămas în mijlocul camerei, pe mine m‑a împins spre perete, frânghia era lungă, de aproximativ doi metri. Ordonă: „Începe 263 manejul!” Toți cei din cameră s‑au răspândit pe lângă cei patru pereți. M‑au forțat să merg prin fața celor cu bâte, fiecare mă lovea cu putere pe tot corpul, afară de cap, cei care nu aveau bâtă mă loveau cu pumnii peste față. Nu știu cât a durat, dar, la un moment dat, din cauza oboselii și din cauza faptului că întreaga zi nu mâncasem, nu mai vedeam nimic din cei care mă chinuiau, decât niște ochi sticloși, parcă din altă lume și niște guri hidoase, care repetau întruna: „Unde este Jijie?” Am gândit: „Doamne, epuizarea completă și aceste imagini halucinante îți creează o slăbiciune, făcând să declari și ceea ce vrei să păstrezi pentru tine.” Am închis ochii, alergam automat, de multe ori mă împiedicam, cădeam, mă ridicam sub o ploaie de lovituri. După ce eram complet sleit de puteri și poate că și ei mai obosiseră, Brînzaru m‑a dezlegat, m‑a așezat cu fața în jos pe masă, mi‑a tras pantalonii, chiloții mi i‑a udat bine cu apă. A început să mă lovească cu mănunchiul de vergi peste fund. Cei din jur repetau: „Unde se ascunde Jijie?” Vergile nu erau prea groase, lovind puternic se îndoiau, după un timp se oprea ca să le îndrepte, după care începea o nouă serie de lovituri. Pot spune că așteptarea, când îndrepta vergilile, îmi părea mai dureroasă decât atunci când eram lovit."

 

Nicolae Ionescu

 

am-crezut-p--n---la-cap--t

Ultimele vanzari

Cele mai vandute